Plantarile de toamna

Fiindca toamna a venit, ne-am apucat de treaba si de cateva saptamani, tot plantam copaci, plante ornamentale si aromatice, cat si fructe de padure si alte minunatii. Cand te lupti cu un teren abandonat, de care nu s-a ingrijit nimeni in ultimii ani, este un efort enorm, dupa cum probabil va inchipuiti. Pamantul este tare ca piatra, chiar daca au mai fost ploi, iarba este invaziva si oricat te-ai chinui sa o pastrezi sub control, tot ai de furca cu ea cel putin 3-5 ani, deci este un efort sustinut si continuu.

Asa cum ati vazut si in postarile de dinainte, precum aceasta in care va povesteam ca a fost o munca fara sfarsit cu vegetatia, lupta e chiar intensa si nu ne plangem, chiar daca de multe ori picam morti de oboseala si de frustare ca nu putem face mai mult.

Revenind la subiect, ne-am apucat serios de treaba si am ales cu grija un numar generos de copaci maturi, unii in varsta de peste 10 ani, plus copacei mai tineri cat si multe alte plante frumoase. Am vrut ca dintr-o zona complet libera, sa realizam un parc, cu alei si straturi de vegetatie, dar in mare parte, presarata cu copaci falnici, iar acesta era terenul in discutie.

Iarba proaspat taiata la casa parohiala

Raoul a fost cel care s-a ocupat de partea cea mai grea, proiectarea spatiului cat si de saparea adanca a gropilor, intr-un pamant tare ca piatra. A fost o munca greoaie, tinand cont ca au fost peste 150 de copaci si plante. Eu (Ligia) m-am ocupat de plantele mai mici si cativa copaci, de udat si de pozitionat plante, insa el a dus greul. De obicei plantarile se fac in transe, insa noi am vrut sa ii dam bataie, pentru a prinde totusi vreme buna. A fost putin cam mult ca si efort, insa ne-am gandit sa aiba timp copacii sa se prinda si sa apuce sezonul de toamna ploios, atat de necesar pentru prinderea plantelor, chiar inainte de caderea frigului. Asa arata lucrurile acum.

Ce am plantat pana acum?

  • Mesteceni ( intre 5-10 ani vechime)
  • Stejari (intre 2-10 ani vechime)
  • Platani de-a lungul drumului spre casa (10 ani vechime)
  • Paulownia (3 ani vechime)
  • Copaci fructiferi: pruni, meri, peri, pruni, aluni, gutui, visini, ciresi, piersici, duzi, nuci, plus multe fructe de padure precum muri, coacaz alb, negru, rosu, zmeuri, aronia etc.
  • Tei (10 ani vechime)
  • Brazi (5-8 ani vechime
  • Pini (2-4 ani vechime)
  • Arbori trompeta (5 ani vechime)
  • Salcii (10 ani vechime)
  • Ciresi ornamentali
  • Scumpie alba si rosie
  • Hibiscus
  • Liliac obisnuit si lilic de vara alb, mov deschis si inchis
  • Plante aromatice precum salvie care este de mai multe soiuri, la fel si menta, pana in prezent avem 5 specii de menta pe care le adoram si le folosim cu succes in limonade, siropuri si alte bunatati. Pe langa acestea mai avem si lavanda ruseasca, lavanda obisnuita, roinita, rozmarin
  • Mitisori, plus multe alte plante ornamentale, precum hosta, trandafiri, hortensii, clopotei, crini de vara, crizanteme, anemone etc.

Mai jos puteti vedea cateva poze inainte de plantare si dupa.

Asadar, munca nu e finalizata, fiindca am pus la „pepiniera” vreo 20 de puieti, care si aceia au deja 3 ani vechime si urmeaza sa mai aducem cateva zeci de brazi, stejari, mesteceni, salcami, cat si pomi fructiferi.

Pentru acest proiect, am ales si cumparat din propriul buzunar, doar copaci rezistenti pentru aceasta zona, cat si plante perene nepretentioase, care nu necesita scoaterea din pamant iarna, iar in urmatorii ani rezista cu bine, infloresc si se inmultesc foarte usor, acestea fiind si o sursa pentru zonele goale de pamant ce urmeaza sa fie populate.

Pentru ca o gradina gen parc sa fie matura, este nevoie de cativa ani buni, uneori si de cate 5-7 ani pentru a se armoniza bine plantele, timp in care gradinarul priceput, trebuie sa aiba grija ca iarba sa nu acopere plantele, sa umple golurile cu plante alese in functie de soiul lor (fiindca unele nu se suporta unele pe altele), daca le place soarele sau umbra, in functie de inaltime si de stadiile de inflorire. Asta va fi slujba mea pentru cativa ani buni si de abia astept.

O sa ne intrebati poate daca am avut un designer sau un gradinar care sa ne invete toate lucrurile acestea. Ei bine, Raoul a avut ca exemplu pe bunicul lui, de la care a invatat multe lucruri despre gradinarit si cum sa gaseasca solutii in orice problema ce tine de reparatii complicate.

Eu am crescut la casa (in orasul Tulcea), iar bunicii mei s-au ocupat de florarie din anii ’80 incolo. Timp de ani buni la rand, am avut acasa sere imense plus tone de flori in diversele sezoane ale anului. Bunicul meu, invalid de razboi, fara ambele maini de la incheieturi, a lucrat toata viata lui cu un entuziasm si bucurie pe care n-am vazut-o niciodata la un om cu ambele maini intacte. Bunica i-a fost un ajutor de nadejde, chiar daca el se chinuia si reusea singur sa se descurce.

Am invatat multe de la ei, asa din mers, nefiind la acel moment prea pasionata de gradinarit asa cum sunt acum. Le sunt recunoscatoare fiindca au facut parte din viata mea si ca pe langa toate, am luat de la ei curajul de a ma incumeta sa fiu parte din proiecte indraznete, precum este acesta in care suntem acum 🙂

Bunicii mei

Ma opresc aici, chiar daca v-as mai povesti. Urati-ne spor la treaba si o sa va aratam pe viitor progresul gradinii noastre parc!

Lupta cu vegetatia si molozul

Chiar daca pare greu de crezut, in momentul in care preiei un loc care nu a fost intretinut si complet abandonat chiar si pentru cativa ani, este foarte greu sa pastrezi sub control vegetatia si in acelasi timp, sa strangi si sa sortezi moloz adunat de peste zeci de ani, straturi intregi de tigle, caramizi, sticla, piatra si diverse deseuri.

Vara aceasta am lucrat intens la cetatea fortificata si la casa parohiala din satul Pelisor (Magarei). Pentru noi este un progres mare, tinand cont ca a fost o lupta foarte grea de curatenie, care inca nu este finalizata. Mai sunt luni serioase de munca intensa si devine mai greu cand nu ai oameni care sa te ajute, chiar daca doresti sa-i platesti. Mai jos cateva poze care arata cum era inainte dar si dupa.

Intorcandu-ne la vegetatie, tinand cont ca au fost si anotimpuri ploioase, toata primavara si vara, a fost o lupta continua cu iarba si plantele invazive. Raoul apuca cu greu sa curete si sa taie singur iarba, ca imediat trebuia sa o ia de la capat. Lupta s-a dus atat de la fosta casa parohiala cat si in curtea cetatii, unde avem o specie de plante invazive numite Japanese knotweed, cat si multe radacini si plante agatatoare, ca si o vie salbatica, care au capturat toata curtea, fara sa mai amintesc de copacii de soc, de care cu greu te scapi cand deja au fost scapati de sub control. Mai jos puteti vedea mai multe poze din procesul de curatenie.

Am avut parte si de ajutor de la voluntarii care au petrecut timp cu noi in acest an, si la casa parohiala, si in incinta bisericii fortificate. Ne-am dorit foarte mult sa curatam toate pietrele si resturile de caramida si tigla din terenul de la casa parohiala, caruia i-am dat o alta forma in acest an, si pe care am avut denivelari serioase.

Sunt aproape 8.000 de mp de teren care trebuie mentinuti, si pentru majoritatea acestui an, nu am putut sa folosim o masina de taiat iarba, fiindca terenul era prea denivelat, cu prea multe pietre si resturi de caramida in el, plus sute de musuroaie de cartite. Dupa eforturi asidue, am ajuns la stadiul unde il putem taia cu masina de iarba, iar ceea ce lua 2-4 zile inainte, acum ia mai putin de o zi. Bineinteles ca trebuie mentinut saptamanal in anotimpurile calde, altfel totul iese de sub control si devine din nou nebunie, dar e un progres!

Am avut parte de ajutor si de la un grup de tineri voluntari din Medias, orasul natal al lui Raoul, si le multumim mult pentru ajutorul adus.

Evenimente si interiorul fostei case parohiale

Am fost intrebati cum arata inauntrul casei parohiale si daca intre timp, am avut turisti sau daca am avut si evenimente. Dupa cum stiti, primavara si o parte din vara, a fost o perioada in care am avut cateva ture de voluntari. Au fost si luni cand am fost singuri sau doar cu ajutorul nostru de nadejde Sică, si da, am apucat sa facem si cateva evenimente private. Acestea au fost dedicate doar pentru prieteni dragi cu care ne-am regasit la mai multe evenimente de acest gen, precum brunch-uri sau picnicuri pregatite pentru ei. Ne-am bucurat sa revedem prieteni de demult, oameni cu renume in intreaga lume si oameni demni de toata cinstea.

Iar legat de interior si procesul de restaurare, este destul de greoi, insa fiecare camera urmeaza sa fie restaurata in conformitate cu toate regulile ce tin de o constructie monument. Deja am primit avize necesare pentru procesul de restaurare, iar cu pasi mici si siguri, facem progres, insa acesta este subiectul unei postari viitoare.

Mai jos va aratam cateva poze din interiorul fostei case parohiale, doar o camera la acest moment. Primul gand al vostru sigur va fi (asa cum ne spun si vizitatorii): „Vai, ce mobila frumoasa ati gasit in casa!” Ei bine, tot ce vedeti in fosta casa parohiala, este mobilier foarte vechi, din colectia noastra personala, plus multe obiecte de decor si altele care infrumuseteaza locul. Casa a fost complet goala cand am preluat-o noi. In afara de o singura soba mica de fonta, ea a fost „golita” complet de tot mobilierul istoric. Noi oricum avem o colectie mare de mobilier vechi si ne-am gandit, chiar daca aceasta camera nu a fost inca renovata, sa o „imbracam” putin, pentru a arata oaspetilor nostri cum va arata viitoarea casa de oaspeti. Ne place mult stilul vechi imbinat cu cel sasesc, specific locului si asa vor fi si restul camerelor, poate mai frumoase ca aceasta.

Referitor la mancare, da, este mancare traditionala, gatita de mine, unele preparate apartinand si producatorilor locali pe care cautam sa-i promovam cu orice ocazie. Stati pe aproape, fiindca vor mai urma si alte poze, pe masura ce inaintam cu proiectul.

Munca alaturi de o noua echipa de voluntari

Ne-am bucurat sa avem alaturi o noua echipa de voluntari, Antonia din Germania, Grace si Travis din SUA, care au dorit sa-si aduca contributia la restaurarea cetatii fortificate pe care o avem in administrare. Multumim din suflet pentru toata implicarea voastra, cat si pentru faptul ca ati muncit foarte mult!

Timp de 3 saptamani s-a lucrat mult mai intens ca niciodata, fiindca ne-am dorit sa pregatim terenul pentru tabara de vara, „Hand On Conservation II„, de care va spuneam in postarea anterioara.

Din curtea cetatii s-au scos zeci de roabe de moloz, mai ales caramizi si tigle sparte, s-au ars crengi si iarba tunsa cat si resturile voluminoase de la plantele invazive cu care ne luptam, pe care am decis sa nu le scoatem afara din cetate, fiindca exista pericolul sa se extinda in toata zona. De asemenea, s-au refacut si curatat de pamant si moloz, treptele de la intrarea in biserica, acoperite in totalite in decursul anilor.

Impreuna cu ei am facut inca odata curatenie in biserica si am adunat paienjenii care erau peste tot. S-a maturat fiecare banca in parte cat si ornamentele. Mai jos atasez o poza surprinsa de camera de supraveghere din interiorul bisericii. Ei trei lucrau in biserica, noi altii 3 eram afara scotand moloz si pregatind terenul pentru cortul militar pe care o sa-l vedeti in poze, folosit pentru tabara ce va urma.

Avem bucurie mare in suflet, fiindca lucrurile se misca si mai ales, fiindca putem aduce la viata un loc de mult uitat. Iubim acest proiect si suntem recunoscatori celor care s-au implicat si doresc si pe viitor sa isi aduca contributia! Daca vrei sa te implici, afla aici cum poti ajuta!

Tabăra de vară „Hands On Conservation II”

Suntem entuziasmati sa va anuntam ca intre 19-30 august, in cetatea si biserica fortificata Pelisor din jud. Sibiu, se va intampla Tabara de Vara „Hands on Conservation II”, un atelier de dulgherie traditionala organizata de Fundatia Biserici Fortificate (Stiftung Kirchenburgen), care sunt partenerii nostri in lucrarile de restaurare. Proiectul este finantat de Ordinul Arhitectilor din Romania si Fundatia Printului de Wales.

Timp de 10 zile, o echipa cu peste 12-15 persoane, se vor implica in acest proiect frumos de restaurare a scarii si podetului care duce la singurul turn ramas in picioare din cele patru, cat si al peluzei care va contine peste 1000 de tigle tip solzi, si care va proteja scara si podetul de intemperiile viitoare.

Este o mare bucurie pentru noi si multumim din suflet celor care s-au implicat in acest proiect. Orice ajutor conteaza enorm pentru pastrarea acestui patrimoniu unic in Europa!

Gardul este gata!

Fiindca ne-am dorit mult sa avem gard in jurul domeniului fostei case parohiale si am depus eforturi in acest sens, lucrurile se intampla, insa cu pasi marunti, fiindca depindem mult de vreme si de ajutor.

Mama lui Raoul a venit si a ajutat la prima tura de gard si cum am mai prins vreme frumoasa, Raoul impreuna cu Gavin, unul dintre voluntarii care a fost la noi de curand, au reusit sa mai puna stalpi in plus.

Sa nu credeti ca a fost usor, fiindca pamantul a fost ori foarte moale de la atatea ploi, ori foarte tare. De multe ori era imposibil de inaintat din cauza topografiei si a vegetatiei, iar in ciuda la tot, terenul trebuia pregatit inainte, adica am fost nevoiti sa curatam vegetatia crescuta pe linia de proprietate trasata de topografi, pamantul a trebuit sa fie nivelat iar musuroaiele de cartita vechi de ani de zile sa fie rase.

Stalpii de 2,5 metri lungime, tratati pentru a rezista in timp si la bolile lemnului, au trebuit carati pe deal in sus, Raoul a folosit o unealta speciala de facut gauri in pamant, dupa care a trebuit sa ii bata cu barosul pe unii chiar de 30-40 de ori pentru a fi infipti bine. Norocul nostru a fost ca nu s-au distrus mai niciunul, fiindca exista posibilitatea ca in timp ce batea, sa se crape complet.

Chiar spre sfarsitul luni iunie am terminat de pus gardul, si acum urmeaza sa lucram la diversele porti de acces pe proprietate.

Cot la cot cu voluntarii

Am avut bucuria sa primim 3 voluntari straini, niste oameni extraordinari cu care am lucrat timp de o saptamana cot la cot. Am fost placut impresionati, cum toti trei, Leire din Spania, Melanie din Franta si Gavin din Irlanda, care n-au nicio legatura cu Romania, s-au implicat cu tot sufletul timp de o saptamana si si-au dat toata silinta sa faca totul asa cum trebuie pentru ca sa isi aduca contributia la proiectul nostru drag.

Magarei Kirchenburg

Timp de o saptamana, ne-am chinuit in prima faza sa taiem toate plantele invazive (japanese knotweed) prezente in curtea cetatii, care daca n-ar fi fost indepartate, s-ar fi inaltat pana sus si ar fi facut imposibila trecerea prin toata curtea. Ne-am straduit sa le rupem din radacina si totodata sa indepartam radacinile voluminoase, care din cate am inteles, au in jur de 6 m adancime si se extind in toate partile. Nu va faceti grji ca intre timp, de la atatea ploi, alte plante mici au iesit deja si trebuie sa o luam de la capat, dar cel putin in acest moment e curatenie si se poate umbla in jur.

Chiar daca nu se vede mai jos, am adunat de pe langa zidurile bisericii cioburi, caramizi si tigle cazute, adica cel putin 10 roabe pline. Am nivelat pamantul, fiindca erau tot felul de gauri. Poze de dinainte nu va pot pune, fiindca era plin de vegetatie si nu se vedea solul. Ideea este ca am lucrat 3 zile doar la asta.

Dupa ce am terminat, ne-am apucat in spate, fiindca erau multe lemne imprastiate in toate partile si aratau urat. Prima data a trebuit sa defrisam locul, fiindca era plin de copacei de soc fara flori (ground elder) si alte buruieni, inalte cat un om. Acestea au fost taiate de la radacina si la multe li s-au scos si radacinile. Lemnele le-am asezat la departare de zidul bisericii, ca sa nu atraga umezeala si chiar daca nu am gasit deocamdata locul ideal pentru ele, e bine fiindca sunt aranjate. Am mai curatat de pe carari caramizile si tiglele cazute in decursul anilor, si chiar daca n-am apucat sa le scoatem afara din cetate, unde urmeaza sa fie incarcate intr-un camion mai tarziu, acestea au fost adunate in gramezi care urmeaza sa fie „rezolvate”. Am mai curatat la intrarea din cetate, unde erau gramezi de caramizi si lemne si am descoperit cararea de caramida care era complet acoperita de un strat generos de pamant si vegetatie.

Pe langa munca grea, a fost si multa distractie si voie buna, si ne-am straduit sa ii facem sa se simta ca acasa. La final chiar au spus, ca deja se simt ca si cum ar fi parte din familie si isi doresc sa se intoarca anual, odata ca sa vada progresul dar totodata sa ne mai ajute. Suntem foarte recunoscatori fiindca am putut sa lucram alaturi de ei!